Eşti aici

Flora medicinală a României

170 LEI
 
În stoc
0724 550 463

În convieţuirea multimilenară cu natura înconjurătoare, omul a fost preocupat de a cunoaşte cât mai multe detalii despre plantele existente în covorul vegetal din zona în care trăia, urmărind posibilităţile de a le utiliza în diferite domenii, precum alimentaţie, materiale de construcţie, industrie, vopsitorie, apicultură, dendrologie, cosmetică şi în prevenirea şi tămăduirea multor boli fizice şi psihice.

Pe teritoriul României, de la obcinele Bucovinei până în lunca Dunării şi de la dealurile Moldovei până în Câmpia de Vest a Banatului, există o mare diversitate de macro- şi microzone naturale, îmbrăcate cu peste 3.500 de specii vegetale, atât de variate prin colorit, parfum şi conţinut biochimic benefic.

Orografia variată a pământului românesc, cu munţi înalţi, depresiuni montane şi premontane, platouri şi coline, dealuri şi câmpii, lunci şi litoralul Mării Negre, constituie...

mai mult  +

În convieţuirea multimilenară cu natura înconjurătoare, omul a fost preocupat de a cunoaşte cât mai multe detalii despre plantele existente în covorul vegetal din zona în care trăia, urmărind posibilităţile de a le utiliza în diferite domenii, precum alimentaţie, materiale de construcţie, industrie, vopsitorie, apicultură, dendrologie, cosmetică şi în prevenirea şi tămăduirea multor boli fizice şi psihice.

Pe teritoriul României, de la obcinele Bucovinei până în lunca Dunării şi de la dealurile Moldovei până în Câmpia de Vest a Banatului, există o mare diversitate de macro- şi microzone naturale, îmbrăcate cu peste 3.500 de specii vegetale, atât de variate prin colorit, parfum şi conţinut biochimic benefic.

Orografia variată a pământului românesc, cu munţi înalţi, depresiuni montane şi premontane, platouri şi coline, dealuri şi câmpii, lunci şi litoralul Mării Negre, constituie condiţii ecologice favorabile pentru extinderea acestor mari diversităţi de plante, din flora spontană şi cultivată.

Mulţi specialişti consideră că valoarea acestor plante este deosebit de ridicată în comparaţie cu cea a altor regiuni din Europa, caracterizată printr-o poluare alarmantă, atât cu îngrăşăminte chimice, cât şi cu pesticide, administrate anual în sol.

Din numărul total de plante autohtone, circa 12% sunt folosite în medicina ştiinţifică şi tradiţională datorită purităţii lor şi unui conţinut ridicat în principii bioactive.

Timp de secole şi milenii, începând cu daco-geţii, poporul s-a bazat mult pe folosirea acestor plante medicinale, păstrând o veche şi utilă tradiţie, moştenită din generaţie în generaţie.

Este bine cunoscut că locuitorii satelor noastre, trăitori în vremi de restrişte, când erau ameninţaţi de hoardele cotropitoare, venite de pe alte meleaguri, îşi găseau refugiu în desişul codrilor care le dăruia atât adăpost cât şi hrana şi medicamentele naturale necesare. 

Prezentul Atlas încearcă să uşureze cunoaşterea sortimentului de plante medicinale şi aromatice aflate pe teritoriul României, prin planşele colorate, în imagini de ansamblu şi de detaliu, precum şi prin textele alăturate care descriu caracterele morfologice ale plantelor, zonele naturale de răspândire şi organele vegetale utilizabile.

Punând bază pe experienţele sutelor de generaţii anterioare, axate pe testări repetate şi pe cercetări chimico-farmaceutice de profunzime, s-au conturat, pentru fiecare plantă, proprietăţile terapeutice şi acţiunile specifice în prevenirea şi combaterea multor maladii umane şi animale. Toate acestea sunt corelate cu date concrete asupra conţinutului în substanţe bioactive care intră în interacţiune cu factorii declanşatori ai bolilor.

Lucrarea este pusă la dispoziţia tuturor locuitorilor ţării, de la elevi şi studenţi până la persoane mature şi vârstnice, toţi interesaţi de sănătatea proprie şi a celor din jur.

Nu excludem interesul iubitorilor de natură, al turiştilor şi al excursioniştilor pe meleagurile noastre, admiratori şi culegători de plante, atraşi de frumuseţea florilor, de parfumul plăcut degajat în jur şi de însuşirile terapeutice binecunoscute.

Susţinem ideea revenirii la frumoasa acţiune, din  secolul trecut, de colectare şi valorificare a marii bogăţii pe care o reprezintă flora medicinală din covorul policolor de pe întinsul teritoriu al ţării.

Sănătatea poporului român va avea foarte mult de câştigat atunci când interesul pentru cultivarea, colectarea şi prelucrarea plantelor medicinale se va extinde în tot mai multe familii, în şcoli şi universităţi, în biserici şi mănăstiri, în colective şi asociaţii.

Prof. univ. dr. Constantin Milică

 

mai puțin  -
No votes yet
   ( 0 review-uri)
Data apariției: 
2012
Număr pagini: 
438
ISBN: 
978-606-8278-12-4
Tip copertă: 
broșată
Format carte: 
20,5 x 29 cm
Culoare interior: 
color

Cititorii noștri au mai cumpărat

Ai întrebări legate de produs?

Ne poți suna la
0724 550 463
Lasă-ne un număr de telefon
Te sunăm noi!
Vrei să ne trimiți un
email?